Nu stiu ce m-a apucat in ziua aceea fierbinte de august, dar am simtit dintr-o data nevoia imperioasa de a intra in acel container metalic, cu roti, transformat de cineva inventiv, intr-un magazin ambulant, denumit „ Flautul fermecat”, care mi-a amintit brusc despre opera lui Mozart cu acelasi nume (jucata de curind la teatrul de opera ), dar si despre cei doi indragostiti, Tamino si Pamina, pe care speram sa-i gasesc inauntru. Spre surprinderea mea, in locul celor doi, am descoperit o femeie de vreo douazecisicinci de ani cu un par negru, stralucitor, pina la solduri, imbracata destul de sumar si tolanita intr-un fotoliu, care cinta o melodie clasica ( parca Oda bucuriei !,) la flaut.
N-am indraznit s-o deranjez, am lasat-o sa cinte pina la capat, in timpul acesta studiindu-i bustul subtire, sinii mici si obraznici, cit si picioarele lungi, dezvelite generos din felul in care sedea tolanita. „Imi cer scuze! imi zise ea cu o voce la fel de placuta ca si timbrul flautului. Nu v-am auzit cind ati intrat ! Cu ce sa va servesc?”. Am ridicat din umeri incurcat ( habar n-aveam ce doream sa cumpar de acolo, intrasem asa, la nimerala!) si m-am asezat pe un scaun in fata ei. „ Pot sa pun mina pe flaut? o intreb. N-am vazut pina acum un instrument care sa cinte atit de frumos, nici o femeie atit de speciala ca tine!”.” „Poti sa pui mina pe ce vrei! imi raspunse ea vizibil atinsa de complimentele mele. Totu-i de cumparat, inclusiv flautul!”. Nu mi-am dat seama cum s-a intimplat, insa in timp ce atingeam infiorat clapele flautului, m-am trezit cu miiinile pe picioarele ei ( fara sa intimpin vreo opozitie!). „
Parca era vorba despre flaut! m-a ironizat ea zimbind, vazind ca imi intind miinile si catre sini.” Esti partea cea mai calda si mai profunda a flautului! i-am raspuns eu, continuind sa-i exploarez farmecele. Fara partea aceasta divina, flautul ar ramine un simplu obiect inert!” A doua zi, revenind la locul faptei, n-am mai gasit nici containerul, nici femeia, nici flautul fermecat.