Care e, în fond, motivul fundamental pentru care, ca societate, ne opunem pedofiliei? Nu e doar din groaza de a ne vedea copiii violaţi şi traumatizaţi. Ar însemna doar să te opui violului. Deja, când Freud ne spunea că şi copilul (‘pervers polimorf’) are viaţă sexuală, şi deci plăceri – lucrul ne-a crispat şi dezgustat de tot de natura umană, complicând materia. Dar dacă copilul îşi doreşte să fie satisfăcut sexual, aşa cum îşi doreşte să mănânce ceva dulce sau să bea apă? – şi de aici implicaţii ameţitoare, în care nimeni cu capul pe umeri nu doreşte să intre. Mi se pare că pragul inacceptabil al transgresiunii este frica noastră, de corp social constituit, de a nu afecta relaţia filială, mai precis de a nu permite in extremis incestul aşa-zicând ‘justificat’, al mamei cu fiul ei, al tatălui cu fiica, al fraţilor, altfel spus trezirea plăcerii sexuale în copil şi exploatarea ei. Tentaţia există, şi există de mii de ani. Se poate ajunge foarte departe cu o simplă alunecare de picior. Nu de alţii ne e frică aşadar, nu de cei care ne-ar putea violenta copiii, nu de infractorii ‘externi’, preoţi pedofili sau vacanţieri dubioşi în Thailanda, din temele de societate relativ recente. Fără îndoială ne temem de noi înşine: de ce se va întâmpla în ziua când am decreta că, înăuntrul familiei, plăcerea sexuală a copilului nostru e legitimă şi poate fi satisfăcută. De ce vom face noi înşine, atunci, cu propriii noştri copii. Înseamnă să deschizi un spectru infinit şi incontrolabil de posibile. Familia ar fi deodată altceva. Morala ar fi altceva. Raporturile intersubiective, societatea, viaţa, totul. Un asemenea autoportret ne e insuportabil. De unde necesitatea, promptă, a unui Comitet de salvare publică şi a unei şape de plumb. O hoardă umană cu torţe, pregătită pentru un linşaj, vrea întotdeauna să linşeze propria natură umană.
Semn bun: ne e încă groază de noi, nu ne-am împăcat cu natura proprie. În ciuda angelismului şi a tuturor poveştilor pe care ni le spunem ciclic, ştim pertinent cine suntem.
Pedofilia, groază nemărturisită a umanităţii de ea însăşi, e pesemne ultimul mare tabu de societate. De aceea scriitorii îşi bat constant joc de ea, sfredelind suprafaţa şi producând, cu diverse Lolite, răni eficace. Va cădea în cele din urmă? Mă îndoiesc. Am avea ceva destul de straniu în locul corpusului social cunoscut. Înseamnă să presupui că natura umană se va fi schimbat radical şi imprevizibil.
Semn bun: ne e încă groază de noi, nu ne-am împăcat cu natura proprie. În ciuda angelismului şi a tuturor poveştilor pe care ni le spunem ciclic, ştim pertinent cine suntem.
Pedofilia, groază nemărturisită a umanităţii de ea însăşi, e pesemne ultimul mare tabu de societate. De aceea scriitorii îşi bat constant joc de ea, sfredelind suprafaţa şi producând, cu diverse Lolite, răni eficace. Va cădea în cele din urmă? Mă îndoiesc. Am avea ceva destul de straniu în locul corpusului social cunoscut. Înseamnă să presupui că natura umană se va fi schimbat radical şi imprevizibil.