Ambitia asta, fie o ai fie nu o ai. Sau poate exista undeva si o cale de mijloc, insa eu nu am gasit-o. Mereu am fost invidioasa pe acele persoane, care intotdeauna reuseau sa faca tot ceea ce si-au propus. Eu nu sunt asa. Indiferent cat de mult incerc sa duc ceva pana la capat, efectiv nu pot. Parca ma lovesc de un zid invizibil de care nu pot trece. Si pe care in mod sigur nu il pot sparge. La scoala nu am fost deloc printre primii la invatatura, si tocmai fiindca nu aveam ambitie. Nicodata nu reuseam sa inteleg cum pot fi unii colegi asi in cifre, fara nici un ajutor din partea nimanui. Eu in clasa a 8-a am avut meditatii la matematica si tot n-am facut mare branza la capacitate. Plus ca unii sunt ambitiosi si la locul de munca. Atata se zbat pana ajung exact in varful piramidei, sau cel putin undeva langa directorul general.
De fiecare data cand imi propun ceva, la primul obstacol renunt. Nu pot in nici un fel sa trec peste obstacolul ala, care m aface sa plang de nervi. Desi imi jur, si ma spetesc, gata de maine fac aia, exact asa cum trebuie, a doua zi, parca m-a lovit amnezia. Oricum nu vreau sa fiu intr-o postura de a-mi demonstra amibitia intr-o situatie limita fiindca sigur nu as sti cum sa reactionez. In mod clar m-as enerva la culme ca nu pot face ceea ce trebuie.