De mica, obisnuiam sa ma invelesc in straturi de paturi, una nu era niciodata de ajuns sa imi tina de cald. Asta o amuza teribil pe mama, care ma privea minute in sir. Ce-i drept, nici eu nu renuntam, pana cand nu imi faceam culcusul perfect. Pana cand nu ma asiguram ca nici macar un pic din racoarea de afara, nu va reusi sa patrunda in fortul meu, construit din paturi. Insa, exista si reversul. Avem layer peste layer, prin care trebuia sa razbat atunci cand voiam sa cobor din pat. Asa ca odata ce ma urcam imi pat trebuia sa raman acolo. Amintindu-mi acum, de luptele mele cu paturile si frigul, nu pot decat sa zambesc. Astazi, cu o pilota din puf de gasca am rezolvat problema. Ma simt chiar foarte bine protejata, stau in sfarsit confortabil si chiar este o usurare, pentru mine, faptul ca nu mai trebuie sa raman nemiscata in somn din cauza greutatii tuturor paturilor pe care le aruncam peste mine.
Pana la urma, ce poate fi mai placut decat sa stai in casa, la caldura, sub pilota, tinand in mana o cana cu ceai, cand afara ninge naprasnic? Mi-am facut un obicei drag, de a bea un ceai de rooibos si de a citi o carte buna, sub paturica, inainte de a trage obloanele. E ritualul meu, ce ma pregateste de somn si imi asigura o noapte buna si un somn linistit si calduros!