Cu trecerea anilor, se pare ca notele si, implicit, mediile elevilor cresc. In anul 2014, la finalul anului scolar foarte multe medii au fost peste 9. Elevii si parintii sunt foarte multumiti, dar profesorii intervin si afirma ca nu elevii invata mai bine, ci cerintele proferorilor au scazut considerabil.
De exemplu, dintr-o clasa de 27 de elevi, doar doi dintre ei au avut medii sub 9, iar premiul al doilea a fost acordat elevului cu media 9,80.
Dascalii insista in ideea ca notele nu reflecta efortul elevilor. Acestia spun ca multi dintre ei nu sunt severi si dau note chiar daca elevii nu merita, pe baza proiectelor si referatelor. In plus, admiterea la anumite facultati se face pe baza mediilor din liceu.
“Mediile elevilor sunt putin mari fata de vremurile pe care le-am trait toti in scoala, nivelul de exigenta al profesorilor a scazut. Notele se adapteaza vremurilor in care traim”, declara Aurel Barsan, director la Colegiul Mesota din Brasov.
Profesorul Octavian Polexa intareste aceasta idee: “Mediile sunt mult mai mari, cu unul, poate chiar cu doua puncte jumatate, de aproximativ 15-20 de ani”.
Notele mari le-au adus elevilor din Brasov chiar si bani de vacanta. Autoritatiile locale au oferit elevilor de pe locul unul, doi si trei sume cuprinse intre 100 si 300 lei.