Filozoful Diogene (400-323 supranumit Cainele din Sinope a trait in exil la Atena. Cand un oarecare l-a mustrat pentru aceasta, a raspuns: "Dar, o, nenorocitule, prin exil am devenit filozof". Cu alta ocazie cand i s-a amintit ca fusese osandit de ai sai, a replicat: "Si eu i-am osandit pe ei, ca sa stea acasa". La intrebarea despre locul nasterii sale, afirma: "Sunt cetatean al lunii ia nimeni altul, Diogene ii va contraria pe contemporani prin modul de comportament care exprima fidel ideile sale filozofice. Nu se sfia sa poarte desaga pentru a-si tine hrana, sau sa foloseasca orice loc pentru scopul sau.
Scrisese cuiva sa-i faca rost de o casuta si, cum acesta intarzia, Diogene si-a luat locuinta un butoi in Metroon, asa cum explica el insusi in scrisorile sale. Vara se tavalea in nisipul in fierbinte, iar iarna imbratisa statuile de zapada folosind orice imprejurare pentru a se cali. Spunea necontenit ca pentur pregatirea in viata avem nevoie sau de ratiune sau de streang. Intrebat cum de cerea pomana unei statui - raspunde "ca sa ma exercit in a fi refuzat". Privelistea unui copil care bea apa doin palma o considera o lectie de simplitate si isi arunca ulcica din desaga. Ignorantului bogat ii spune "oaie cu lana de aur" iar pe demagogi ii numea "lacheii gloriei".
Umbla adesea cu o lampa aprinsa in plina zi, argumentand "caut un om" si gandea ca pentru cei tineri insuratoarea este mereu prea devreme si pentru batrani este mereu prea tarziu. Cand langa el se exprima parerea ca a trai este un rau, el spune "nu a trai este un rau, ci a trai prost". La intoarcerea de la Olimpia este intrebat daca se afla lume multa acolo: la care vine si "lume multa, dar putini oameni", raspunsul criptic-straveziu.
Prin studiul filozofiei, Diogene crede ca a castigat "daca nu altceva, cel putin sa pot fi pregatit pentru orice soarta". La mustrarea ca frecventeaza locuri murdare, obiecteaza ca "si soarele viziteaza latrinele fara sa se manjeasca". Cand Alexandru cel Mare a ajuns la Sinope, a vrut cunoasca: "Cere-mi orice favoare vrei" acesta i-a spus: "Nu-mi lua lumina soarelui", i-a raspuns filozoful facandu-i semn sa se mute din locul de unde marele conducator macedonean il umbrea. (Cuceritorul lumii ar fi spus: "Daca nu eram Alexandru, as fi vrut sa fiu Diogene".
Fiind de fata cand regele trimite un sol lui Antipater la Atena, Diogene reflecteaza: "Nenorocitul de la un nenorocit printr-un nenorocit la un nenorocit". Intr-o zi, Alexandru ii spuse solemn: "Sunt Alexandru, marele rege!". Raspunsul: "Iar eu sunt Diogene cainele!". De mult i se spunea astfel, datorita felului in care traia. La o serbare cativa ii aruncara oasele ca la un caine iar la plecare, Diogene urina pe ei ca un caine. La intrebarea "ce fel de caine este?", raspunde: "Cand mi-e foame sunt o biata potaie din Melite, iar cand sunt satul, un caine mare din Molottos, caini pe care cei mai multi ii pretuiesc, desi, de teama greutatii lor, nu se duc sa vaneze cu ei. Asa si voi nu puteti trai cu mine de teama neplacerilor".
Lui Alexandru, argumenteaza astfel denumirea de caine care i se aplica: "Ma gudur pe langa cei ce-mi dau ceva, latru la cei care nu-mi dau si-mi infig coltii in ticalosi". Solicitandu-i-se parerea despre felul de om al lui Diogene, Platon raspunde: "Un Socrate dement". Dar atenienii il iubeau. Cand i-a fost sfaramat butoiul, vinovatul a fost batut, iar filozofului i-a fost daruit alt butoi. Doctrina sa filozofica, numita cinism ("drumul cel mai scurt spre virtute") se deosebea acordand dreptului natural o autoritate mai mare decat legii, Diogene afirmand ca "felul lui de viata are acelasi caracter ca viata lui Heracles, caci punea libertatea mai presus de orice. Diogene a facut elogiul unei existente la limita supravietuirii, sfidand conventiile si prejudecatile societatii, Despre moartea lui, o varianta sustine ca s-a petrecut pe la 90 de ani si ca a murit de bunavoie, retinandu-si rasuflarea, in aceeasi zi, in care Alexandru cel Mare murea in Babilon.